Tania Budi a divulgat o mulțime de secrete, în exclusivitate pentru CANCAN.RO! Diva în vârstă de 55 de ani a vorbit deschis despre viața amoroasă, despre cât de apăsătoare este povara frumuseții, dar a mai tratat și subiectul amiciției cu Denise Rifai. Mai mult, fostul manechin povestește, amănunțit, cum îi gestionează pe bărbații care pun greșit problema atunci când o curtează.
Unii masculi sunt extrem de deschiși și direcți, manifestându-și vădit sentimentele și trăirile. Alții o vor doar ca pe un trofeu, susține Tania Budi. La polul opus, există cavalerii fără încredere în forțele proprii, care își încearcă norocul, poate reușesc să îi obțină atenția ex-prezentatoarei TV.
( NU RATA: TANIA BUDI NU-ȘI POATE REVENI DUPĂ MOARTEA BUNULUI PRIETEN, STEPHAN PELGER: ”MĂ GÂNDESC LA EL ZILNIC!” )
CANCAN.RO: Ce se întâmpla în creierul bărbaților când te priveau, Tania?
Tania Budi: Am auzit povestea asta de la bărbați, de la amici, că în capul lor se petreceau tot felul de fantezii când apăream pe TV. Eram crainică pe vremea aia. Și chiar un amic de-ai mei, de curând mi-a zis că fetele, prin nu știu ce an, nu mai zic anul, se jucau de-a Tania Budi.
Și e o chestie care m-a flatat foarte mult. Într-adevăr, era o vreme în care singura socializare și singura platformă de difuzare era TVR 1. Bine, apăruse și PRO TV după aceea, dar mai târziu.
CANCAN.RO: Tu ai simțit de-a lungul vremii, că fiind o femeie foarte frumoasă, ți s-a pus eticheta cum că nu ai fi înzestrată cu inteligență?
Tania Budi: Există și la mine această preconcepție. Eu când văd o femeie foarte frumoasă, undeva, în subliminal, se întipărește faptul că nu cred că e și deșteaptă. Eu, în schimb, am crescut de mică, de când am început să am conștiință, toți prietenii de familie spuneau «vai, ce fată frumoasă, vai, ce copil frumos».
Creșteam, și eu mă simțeam foarte isteață. Simțeam că-mi cresc rotițele și motorul atât de bine și mă enerva că nu văd ăștia la mine că sunt mai deșteaptă decât frumoasă. Am crescut cu chestia asta foarte mult, să știi, a fost un complex, un pic. Dar foarte lejer, nu un complex din ăla, să plâng noaptea.
( CITEȘTE ȘI: IUBITUL A PĂRĂSIT-O PE TANIA BUDI PENTRU O TINERICĂ! FOSTUL MANECHIN A DECLANȘAT SCANDALUL AMOROS: ”A PLÂNS LA UȘA EI” )
CANCAN.RO: Crezi că de-a lungul timpului ai inhibat bărbații?
Tania Budi: Oh, da! Ori îi atrag sub formă de trofeu, ori îi resping, pentru că le e frică. Nu se cred în stare să se apropie de mine. Cam 80% dintre bărbații cu care am interacționat au fost ori de o parte, ori de cealaltă.
CANCAN.RO: Nu e ciudat să privești o femeie ca pe un trofeu?
Tania Budi: Ba da, dar până la urmă sunt alegerile noastre și dacă fac alegeri bune, înseamnă că eu îi văd pe oamenii ăștia care nu trebuie să intre în viața mea. Ne salutăm, dar nu mai dau voie. Poate că n-am avut mintea asta dintotdeauna și poate că m-au păcălit în sensul ăsta. Că păreau foarte îndrăgostiți și ori urmăreau trofeul, ori erau inhibați și voiau să-și demonstreze lor ceva.
CANCAN.RO: De când ești prietenă cu Denise Rifai și cum ați legat această relație?
Tania Budi: Ne-am cunoscut prin niște prieteni comuni. Ne tot vedeam, o dată, de două ori, după care am început să vorbim. Și am văzut că suntem, în spatele acestei scoarțe, că amândouă părem ale dracului, în spatele fațadei suntem niște oameni foarte sensibili. Și eu și ea suntem oameni buni, dar într-adevăr, când mirosim un om în neregulă, care nu e cu bune intenții sau e prost, acționăm destul de dur și destul de impulsiv!
( ACCESEAZĂ ȘI: CE A REFUZAT MEREU TANIA BUDI ÎN RELAȚIILE DE AMOR PE CARE LE-A AVUT. “POT SĂ FAC ORICE, MAI PUȚIN…” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.